Inocenta furata
Biografie
Mi-am propus sa fac acest site, pentru a fi mai aproape de voi, prietenii mei si cititorii cartii mele, care in curand va fi lansata pe piata din Romania.
Acum o sa va raspund la o intrebare, la care sunt sigura ca eu stiu cel mai corect raspuns : Cine este Diana? Sunt sigura ca ati auzit multe despre mine, de la persoane X si Y, dar adevarul il stiu doar eu, si persoanele care mi-au fost alaturi pe parcursul vietii mele. Ma numesc Fanea Diana, m-am nascut pe data de 22 septembrie 1993, in orasul Sibiu. Copilaria mi-am petrecut-o in orasul natal, alaturi de parintii mei, si de bunica mea ( primii ani din viata, pentru ca, din pacate acum nu mai este printre noi). Acum locuiesc tot aici, si nu am de gand sa fac vreo schimbare in ceea ce priveste domiciliul meu. Cel putin, nu prea curand. Am terminat Sc. Gen. Nr. 4, din orasul meu, dupa care am inceput viata de liceean, la Colegiul National Gh. Lazar.
Cum am inceput sa scriu aceasta carte? Nu o sa fac din asta un mister. Totul a inceput in data de 5 martie, anul 2008, dupa prima sendinta la psiholog. Era necesara, avand in vedere ca avusesem planuri mari, in ceea ce priveste viata de dupa moarte. Doamna psiholog m-a sfatuit sa imi consum energia intr-o activitate artistica, si cum nu am eu cea mai potrivita si placuta voce, si nici la desen nu sunt prea mare artista, am decis sa scriu o carte. Si asa a inceput totul. Bineinteles, ca orice alt adolescent aveam si alte activitati, nu ma inchideam in casa si scriam non-stop. Ba chiar, la inceput, nu scrisesem decat 27 pagini, pe care le-am continuat dupa aproximativ 3 luni, din plictiseala. Eram cu parintii la o cabana si nu prea aveam ce face, asa ca am mai scris pana la 54 de pagini. Si de atunci am inceput sa scriu in jur de 3-4 pagini pe zi, pana am ajuns la 175 de pagini de Word. Nu a fost usor deloc, ba mai mult, am avut destule momente de slabiciune in care pur si simplu imi doream sa ii dau "delete" si sa termin o data cu povestea aceasta. Dar ii multumesc mamei mele, si prietenilor care mi-au fost alaturi si m-au sustinut de-alungul scrierii povestii mele. Fara ei si fara capacitatea lor imensa de a-mi suporta starile de zi cu zi, cu siguranta nu as fi reusit sa o termin vreodata.
Cum ma simt acum? Ma simt fericita, sau mai bine spus, implinita. Am lasat deoparte trecutul si momentele urate, am trecut peste greselile pe care le-am facut, sau care mi-au fost facute. Mi-am dat seama, ca am tot ce imi doresc : am prieteni adevarati pe care ii iubesc si nu am cuvinte sa le multumesc pentru momentele in care mi-au fost aproape, am doi parinti extraordinari si o catelusa care adora sa stea seara in pat, sa se uite la TV, in timp ce stapana ei scrie, sterge, scrie , sterge fraze din ceea ce intr-o zi, va fi (sper) , o carte iubita de adolescentii din ziua de astazi. Va multumesc tuturor pentru sprijin si pentru ca m-ati invatat sa pretuiesc ce e mai bun din viata ! :)
Acum o sa va raspund la o intrebare, la care sunt sigura ca eu stiu cel mai corect raspuns : Cine este Diana? Sunt sigura ca ati auzit multe despre mine, de la persoane X si Y, dar adevarul il stiu doar eu, si persoanele care mi-au fost alaturi pe parcursul vietii mele. Ma numesc Fanea Diana, m-am nascut pe data de 22 septembrie 1993, in orasul Sibiu. Copilaria mi-am petrecut-o in orasul natal, alaturi de parintii mei, si de bunica mea ( primii ani din viata, pentru ca, din pacate acum nu mai este printre noi). Acum locuiesc tot aici, si nu am de gand sa fac vreo schimbare in ceea ce priveste domiciliul meu. Cel putin, nu prea curand. Am terminat Sc. Gen. Nr. 4, din orasul meu, dupa care am inceput viata de liceean, la Colegiul National Gh. Lazar.
Cum am inceput sa scriu aceasta carte? Nu o sa fac din asta un mister. Totul a inceput in data de 5 martie, anul 2008, dupa prima sendinta la psiholog. Era necesara, avand in vedere ca avusesem planuri mari, in ceea ce priveste viata de dupa moarte. Doamna psiholog m-a sfatuit sa imi consum energia intr-o activitate artistica, si cum nu am eu cea mai potrivita si placuta voce, si nici la desen nu sunt prea mare artista, am decis sa scriu o carte. Si asa a inceput totul. Bineinteles, ca orice alt adolescent aveam si alte activitati, nu ma inchideam in casa si scriam non-stop. Ba chiar, la inceput, nu scrisesem decat 27 pagini, pe care le-am continuat dupa aproximativ 3 luni, din plictiseala. Eram cu parintii la o cabana si nu prea aveam ce face, asa ca am mai scris pana la 54 de pagini. Si de atunci am inceput sa scriu in jur de 3-4 pagini pe zi, pana am ajuns la 175 de pagini de Word. Nu a fost usor deloc, ba mai mult, am avut destule momente de slabiciune in care pur si simplu imi doream sa ii dau "delete" si sa termin o data cu povestea aceasta. Dar ii multumesc mamei mele, si prietenilor care mi-au fost alaturi si m-au sustinut de-alungul scrierii povestii mele. Fara ei si fara capacitatea lor imensa de a-mi suporta starile de zi cu zi, cu siguranta nu as fi reusit sa o termin vreodata.
Cum ma simt acum? Ma simt fericita, sau mai bine spus, implinita. Am lasat deoparte trecutul si momentele urate, am trecut peste greselile pe care le-am facut, sau care mi-au fost facute. Mi-am dat seama, ca am tot ce imi doresc : am prieteni adevarati pe care ii iubesc si nu am cuvinte sa le multumesc pentru momentele in care mi-au fost aproape, am doi parinti extraordinari si o catelusa care adora sa stea seara in pat, sa se uite la TV, in timp ce stapana ei scrie, sterge, scrie , sterge fraze din ceea ce intr-o zi, va fi (sper) , o carte iubita de adolescentii din ziua de astazi. Va multumesc tuturor pentru sprijin si pentru ca m-ati invatat sa pretuiesc ce e mai bun din viata ! :)
Multumiri !!!
In primul rand, ii multumesc din tot sufletul, mamei mele care a stiut sa ma indrume pe tot parcursul vietii. Nu am cuvinte sa imi exprim toata iubirea, tot respectul si toate multumirile pe care le am pentru dansa. Pentru ca a fost mereu alaturi de mine, in momentele mele bune, sau rele, sau nebune de-a dreptul. A stiut cand sa imi spuna o vorba buna, si-a pierdut noptile stand si povestind cu mine, ascultandu-ma si sfatuindu-ma. Ii multumesc pentru ca indiferent de greselile mele, mi-a fost aproape. Ii multumesc ca a stiut sa fie mama.
Ii multumesc desigur si tatalui meu, care daca nu ar fi dat dovada de rabdare, maturitate si (DA) severitate, eu nu as fi ajuns astazi sa ma simt cea mai ... implinita adolescenta din univers. :)
Apoi, ii multumesc prietenei mele de suflet, Andra Mohan . Ii multumesc pentru toata increderea acordata atunci cand toata lumea era impotriva mea. Ii multumesc pentru pumnii pe care mi dadea sa ma trezesc la realitate, ii multumesc pentru noptile pe care le risipeam vorbind la telefon ore intregi, despre nebuniile mele. A stiut sa fie o prietena adevarata si mi-a demonstrat asta in foarte multe feluri.
Ii multumesc Dianei ( BEBE ) , pentru increderea ei , pentru faptul ca a stiut sa ma aduca cu picioarele pe pamant de fiecare data. Fara ea, cu siguranta cartea mea nu ar fi fost terminata, ba chiar ar fi fost stearsa de mult.
Ii multumesc Andreei Samu , care mi-a fost alaturi zi de zi, de cativa ani incoace. A fost mereu langa mine si a facut parte din putinele persoane care mi-au aratat care este adevarata culoare a vietii, chiar daca uneori este mai intunecata. ... Roz :)
Si, le mai multumesc catorva persoane care mi-au fost alaturi, chiar daca nu pentru mult timp, sau care au insemnat candva ceva cu adevarat important pentru mine si pentru care am mai mult sau mai putin respect : lui Stefan, care mi-a suportat starile timp de 2-3 ani, care a incercat si el, sa imi arate ca viata nu e atat de groaznica cum o vedeam si eu. Intr-un fel sau altul, am inteles si eu lectia pe care a incercat atata timp sa mi-o dea. Le multumesc catorva persoane din cartier, care cu siguranta se stiu, pentru ca nu sunt prea multe. Le multumesc pentru ca, desi sunt un copil, comparativ cu ei, au avut rabdare sa ma asculte si sa ma indrume pe un drum bun, indiferent de ce cred ceilalti. Verisoarei mele, Madalina, cu care imi faceam planuri mari , cu care plangeam, cu care radeam , pe care am cunoscut-o din intamplare, dar o voi iubi mereu.
Si, in ultimul rand desigur, le multumesc si personajelor : Patrick, Raoul , Lauren , Peter care desi poate nu nu merita in totalitate respectul meu, sau poate nu il merita deloc, m-au facut sa trec prin diferite situatii, m-au facut sa inteleg diverse lucruri si asa, incet incet, au conturat povestea cartii mele.
Ii multumesc desigur si tatalui meu, care daca nu ar fi dat dovada de rabdare, maturitate si (DA) severitate, eu nu as fi ajuns astazi sa ma simt cea mai ... implinita adolescenta din univers. :)
Apoi, ii multumesc prietenei mele de suflet, Andra Mohan . Ii multumesc pentru toata increderea acordata atunci cand toata lumea era impotriva mea. Ii multumesc pentru pumnii pe care mi dadea sa ma trezesc la realitate, ii multumesc pentru noptile pe care le risipeam vorbind la telefon ore intregi, despre nebuniile mele. A stiut sa fie o prietena adevarata si mi-a demonstrat asta in foarte multe feluri.
Ii multumesc Dianei ( BEBE ) , pentru increderea ei , pentru faptul ca a stiut sa ma aduca cu picioarele pe pamant de fiecare data. Fara ea, cu siguranta cartea mea nu ar fi fost terminata, ba chiar ar fi fost stearsa de mult.
Ii multumesc Andreei Samu , care mi-a fost alaturi zi de zi, de cativa ani incoace. A fost mereu langa mine si a facut parte din putinele persoane care mi-au aratat care este adevarata culoare a vietii, chiar daca uneori este mai intunecata. ... Roz :)
Si, le mai multumesc catorva persoane care mi-au fost alaturi, chiar daca nu pentru mult timp, sau care au insemnat candva ceva cu adevarat important pentru mine si pentru care am mai mult sau mai putin respect : lui Stefan, care mi-a suportat starile timp de 2-3 ani, care a incercat si el, sa imi arate ca viata nu e atat de groaznica cum o vedeam si eu. Intr-un fel sau altul, am inteles si eu lectia pe care a incercat atata timp sa mi-o dea. Le multumesc catorva persoane din cartier, care cu siguranta se stiu, pentru ca nu sunt prea multe. Le multumesc pentru ca, desi sunt un copil, comparativ cu ei, au avut rabdare sa ma asculte si sa ma indrume pe un drum bun, indiferent de ce cred ceilalti. Verisoarei mele, Madalina, cu care imi faceam planuri mari , cu care plangeam, cu care radeam , pe care am cunoscut-o din intamplare, dar o voi iubi mereu.
Si, in ultimul rand desigur, le multumesc si personajelor : Patrick, Raoul , Lauren , Peter care desi poate nu nu merita in totalitate respectul meu, sau poate nu il merita deloc, m-au facut sa trec prin diferite situatii, m-au facut sa inteleg diverse lucruri si asa, incet incet, au conturat povestea cartii mele.
